Orzul de nouăzeci de zile

Barul din Kirkwall avea cinci mese și un foc. Ușa dădea într-o stradă de piatră cenușie, cu catedrala în capul ei. Polly a luat masa cea mai apropiată de căldură. „Îmi puteți aduce meniul?”, a întrebat ea. Lista avea mai puține feluri decât se aștepta și mai multe de prin partea locului.

„Îmi puteți recomanda un fel bun?” Proprietara era un stârc. A recomandat imediat turta. Bere este un orz cultivat aici de secole, iar numele nu are nicio legătură cu băutura. Oamenii îi spun orzul de nouăzeci de zile, fiindcă se coace destul de repede pentru o vară nordică scurtă. Măcinat, orzul bere dă o turtă plată și închisă la culoare.

„Aveți opțiuni vegetariene?”, a întrebat Polly. Stârcul a arătat spre același rând de pe listă. Turtă, unt și crowdie, brânza moale pe care fermele au făcut-o dintotdeauna. Același orz ajunge și la distileria de sub turn, care lucrează din anul o mie șapte sute nouăzeci și opt.

„Ne puteți aduce nota, vă rog?”, a spus Polly când farfuria a rămas goală. Stârcul și-a luat timpul ei ca să o aducă, ceea ce este un compliment. Afară, vântul scăzuse până la ce numesc insulele liniște. Polly a urcat strada cenușie spre catedrala roșie.