Scaunul de lângă foc

Pensiunea stătea deasupra portului, cu ușa pe partea adăpostită. Pe aceste insule, aceea este partea unde îți pui ușa. O ținea o oaie de North Ronaldsay, una dintre oile de țărm care mănâncă alge. Polly stătea în hol. „Aveți camere libere?”

Erau camere. De obicei sunt, în septembrie. Polly a spus: „Aș dori o cameră liniștită, vă rog.” Oaia a așteptat o clipă înainte să răspundă. Camerele din spate dau spre curte, iar cele din față dau spre apă. Vântul le găsește pe amândouă. După două nopți nu îl mai auzi.

„Mă puteți ajuta cu bagajele, vă rog?” Oaia a dus valiza sus și a pus-o lângă un scaun de lângă foc. Scheletul lui era din lemn adus de mare, fiindcă aici nu crește niciun copac. Spătarul era din paie de ovăz, răsucite într-o glugă. Un tâmplar din Kirkwall pe nume David Kirkness a făcut din acest model unul standard, la mijlocul secolului al nouăsprezecelea.

„La ce oră este check-out-ul?”, a întrebat Polly. Aici feribotul decide totul. Apoi s-a așezat în scaun. Gluga de paie tăia curentul de la ușă și, pentru prima dată de la coborârea din barcă, se auzea respirând.