Satul de sub furtună

Polly avea un singur loc notat și nicio idee unde se află. „Îmi puteți spune cum ajung acolo?”, a întrebat-o pe oaie la micul dejun. Ține drumul de coastă spre vest, a spus oaia, până când pământul se lasă de pretenția că are dealuri. Golful Skaill este o curbă lungă de nisip palid, cu o terasă verde în spate, iar pe terasă stă satul, pe jumătate scufundat în pământ, cu acoperișurile deschise spre cer.

În dimineața aceea, un scoicar lucra pe sit, iar scoicarii se aud și pe vânt. Polly a întrebat: „Aș dori să aflu istoria acestui monument.” Oamenii au trăit aici acum vreo cinci mii de ani, i-a spus el. Cultivau această coastă înainte de Stonehenge și înainte de Marea Piramidă. Apoi nisipul a venit peste ei și a rămas vreo patru mii de ani, până când o furtună din iarna anului o mie opt sute cincizeci a smuls duna.

Vântul a luat jumătate din poveste, așa că Polly a cerut-o din nou. „Puteți să repetați, vă rog?” A doua spunere avea detaliul care contează. Fiecare casă are aceeași mobilă, așezată la fel: o vatră în mijloc, paturi închise de o parte și de alta, iar pe peretele din fund un bufet de piatră cu fața spre ușă. Este din piatră fiindcă nu exista lemn.

„Îmi puteți spune dacă muzeul este deschis mâine?”, a întrebat Polly, știind deja că se va întoarce. A stat un timp la marginea unei case deschise, uitându-se într-o încăpere aranjată așa cum își aranjează oricine o încăpere, cu lucrurile bune acolo unde le vede primul un oaspete.