Un sat legat la un vulcan

Întorcându-se mai târziu prin sat, Polly a observat că aburul se ridica nu doar din gropile de gătit, ci și din crăpăturile de pe marginea drumului, din canale și dintr-un bazin public mare care strălucea într-un portocaliu cald în lumina după-amiezii. Aceeași căldură care gătise prânzul, s-a dovedit, curge pe sub tot satul și iese la suprafață aproape oriunde te uiți.

Apa încălzită umple un parc mare de băi publice din apropiere, unde un bazin uriaș rămâne cald tot anul fără nicio pompă și fără niciun boiler, împreună cu băi mai mici răspândite prin sat, în care localnicii intră la fel de ușor cum și-ar umple cada acasă. Fierul și mineralele dizolvate în apă îi dau un portocaliu adânc și tulbure, care la început li se pare ciudat majorității vizitatorilor, iar apoi straniu de frumos.

Unele case duc chiar căldura subterană direct în propria apă caldă, scăpând complet de nevoia unui boiler. Lui Polly i-a trecut prin minte că tot satul funcționează, la propriu, pe vulcanul care doarme sub el, gătind mâncare, încălzind băi și case, fără foc, fără combustibil și fără vreo factură pentru nimic din toate astea.

S-a așezat o vreme pe marginea marelui bazin portocaliu, simțind căldura ridicându-se din apă chiar și de la distanță, și s-a gândit că un loc construit chiar peste atâta căldură găsise un fel neobișnuit de generos de a trăi cu ea.