Un crater, două culori

De sus, deasupra interiorului insulei, Polly a privit într-un singur crater uriaș, vechi de peste douăzeci și două de mii de ani și destul de larg cât să cuprindă un orășel, două lacuri și câteva ferme între marginile lui. O fâșie subțire de pământ îl traversa prin mijloc, iar de o parte și de alta a ei apa avea o culoare complet diferită, un lac de un albastru adânc, celălalt de un verde viu, ca și cum cineva ar fi turnat două oceane diferite în același vas.

Cele două lacuri nu sunt cu adevărat separate. Un canal îngust pe sub fâșia de pământ le leagă, așa că apa este de fapt un singur corp. Ce se schimbă este tot ce se află în jurul lor. Lacul albastru este mai adânc și pur și simplu oglindește cerul deschis, în timp ce lacul verde stă mai aproape de pante acoperite de plante și de alge mărunte, care îi colorează apa într-un verde bogat.

Polly a zburat jos de-a lungul fâșiei care desparte cele două culori, destul de aproape cât să vadă bărci de pescuit trase la un mal și vite care pășteau pe dealurile joase de deasupra celuilalt. O ceață deasă a venit dinspre ocean și s-a așezat în interiorul craterului, ascunzând întâi lacul verde, apoi pe cel albastru, până când a mai rămas vizibilă doar puntea dintre ele.

S-a așezat pe zidul vechi de piatră al unui punct de belvedere și a așteptat să se ridice ceața, fără nicio grabă. Când s-a subțiat în sfârșit, ambele lacuri au reapărut deodată, albastru și verde, exact acolo unde le lăsase.