The Village Under the Storm

Polly had one place written down and no idea where it was. "Can you tell me how to get there?" she asked the ewe over breakfast. Follow the coast road west, the ewe said, until the land stops pretending to have hills. The Bay of Skaill is a long curve of pale sand with a green shelf behind it, and the shelf is where the village sits, half sunk into the ground with its roofs open to the sky.

Polly avea un singur loc notat și nicio idee unde se află. „Îmi puteți spune cum ajung acolo?”, a întrebat-o pe oaie la micul dejun. Ține drumul de coastă spre vest, a spus oaia, până când pământul se lasă de pretenția că are dealuri. Golful Skaill este o curbă lungă de nisip palid, cu o terasă verde în spate, iar pe terasă stă satul, pe jumătate scufundat în pământ, cu acoperișurile deschise spre cer.

An oystercatcher was working the site that morning, and oystercatchers can be heard in weather. Polly asked, "I would like to know the history of this particular monument." People lived here about five thousand years ago, he told her. They were farming this coast before Stonehenge and before the Great Pyramid. Then the sand came over the top of them and stayed for roughly four thousand years, until a storm in the winter of eighteen fifty stripped the dune away.

În dimineața aceea, un scoicar lucra pe sit, iar scoicarii se aud și pe vânt. Polly a întrebat: „Aș dori să aflu istoria acestui monument.” Oamenii au trăit aici acum vreo cinci mii de ani, i-a spus el. Cultivau această coastă înainte de Stonehenge și înainte de Marea Piramidă. Apoi nisipul a venit peste ei și a rămas vreo patru mii de ani, până când o furtună din iarna anului o mie opt sute cincizeci a smuls duna.

The wind took half of that, so Polly asked for it again. "Could you please repeat that for me?" The second telling had the detail that matters. Every house holds the same furniture in the same arrangement: a hearth in the middle, box beds at either side, and against the far wall a stone dresser facing the door. It is stone because there was no wood.

Vântul a luat jumătate din poveste, așa că Polly a cerut-o din nou. „Puteți să repetați, vă rog?” A doua spunere avea detaliul care contează. Fiecare casă are aceeași mobilă, așezată la fel: o vatră în mijloc, paturi închise de o parte și de alta, iar pe peretele din fund un bufet de piatră cu fața spre ușă. Este din piatră fiindcă nu exista lemn.

"Could you tell me if the museum is open tomorrow?" Polly asked, already knowing she would come back. She stood a while at the edge of one open house, looking in at a room laid out the way anyone lays out a room, the good things where a visitor would see them first.

„Îmi puteți spune dacă muzeul este deschis mâine?”, a întrebat Polly, știind deja că se va întoarce. A stat un timp la marginea unei case deschise, uitându-se într-o încăpere aranjată așa cum își aranjează oricine o încăpere, cu lucrurile bune acolo unde le vede primul un oaspete.