Ceața se închide în urma ei

În ultima ei după-amiază, Polly a zburat din nou sus deasupra coastei. Sub ea erau câmpurile de ceai, craterul cu cele două lacuri și pădurea tăcută în care încă trăiește priolo. De acolo de sus, insula arăta ca ceea ce este: un lanț de vulcani bătrâni, care se răcesc încet și se fac verzi.

Bărcile de pescuit se întorceau în port și lăsau linii albe și subțiri pe marea care se întuneca. Luminile se aprindeau una câte una pe drumul de coastă. Mirosul de fum urca dinspre țărm.

Ceața a venit dinspre ocean, așa cum făcuse toată săptămâna. A acoperit craterul, apoi câmpurile de ceai, apoi portul, ascunzând insula încet. Polly o mai văzuse făcând asta.

A zburat spre largul apei în timp ce ultima lumină se stingea. În urma ei, insula gătea mai departe cina sub pământ, își creștea ceaiul frunză cu frunză și ținea în siguranță o pasăre mică și cenușie în pădurea ei.