The Amur

On the sixth morning, the train was running through the Russian Far East. The taiga had changed character again. The dominant trees now were Korean pine, Manchurian ash, and Mongolian oak. The forest felt closer, somehow, even from the train. Smaller trees, more variety, a tangle of vines on the lower trunks. This was the temperate rainforest of the Russian Far East, one of the wettest forests in the world outside the tropics.

În dimineața celei de-a șasea zile, trenul străbătea Extremul Orient Rus. Taigaua își schimbase din nou caracterul. Arborii dominanți erau acum pinul coreean, frasinul manciurian și stejarul mongol. Pădurea părea mai apropiată, cumva, chiar și din tren. Copaci mai mici, mai multă varietate, o încurcătură de liane pe trunchiurile inferioare. Aceasta era pădurea temperată umedă a Extremului Orient Rus, una dintre cele mai umede păduri din lume, în afara tropicelor.

Polly was alone in the compartment. Pavel had gotten off in Ulan-Ude two nights ago. The soldier had been transferred to a different carriage. Two more passengers had cycled through and gotten off at smaller stations. The new occupant of the upper bunk was a thin woman of perhaps fifty who slept most of the day and read at night.

Polly era singură în compartiment. Pavel coborâse în Ulan-Ude acum două nopți. Soldatul fusese transferat într-un alt vagon. Alți doi pasageri trecuseră prin compartiment și coborâseră la stații mai mici. Noul ocupant al cușetei de sus era o femeie subțire de vreo cincizeci de ani, care dormea cea mai mare parte a zilei și citea noaptea.

A single freight train passed in the opposite direction. It was nearly two kilometres long. It was carrying timber. Polly counted thirty-eight flatbeds before she stopped counting.

Un singur tren de marfă a trecut în direcția opusă. Avea aproape doi kilometri lungime. Transporta lemn. Polly a numărat treizeci și opt de vagoane platformă înainte să se oprească din numărat.

The train arrived at Khabarovsk in mid-morning. Khabarovsk sits on the Amur River, the eighth-longest river in the world, which forms much of the border between Russia and China. From the platform, Polly could see the river through the gap between two buildings. It was wide. It was the colour of strong tea. On the far bank, just visible through the haze, was China.

Trenul a ajuns la Khabarovsk în mijlocul dimineții. Khabarovsk se află pe râul Amur, al optulea cel mai lung râu din lume, care formează mare parte din granița dintre Rusia și China. De pe peron, Polly putea vedea râul prin spațiul dintre două clădiri. Era lat. Avea culoarea ceaiului tare. Pe malul îndepărtat, abia vizibil prin ceață, era China.

Polly hopped down to the platform. She walked the length of the train. It was good to use her legs.

Polly a sărit jos pe peron. A mers de-a lungul trenului. Era bine să-și folosească picioarele.

A Russian Far East crane was standing at the edge of a small marsh near the station yards. It was a black-and-white bird with red around its eye, almost two metres tall, watching the train with the patience of an animal that had seen many trains. Polly tilted her red head at it. The crane tilted its head back. Polly walked closer. The crane did not move.

O cocor din Extremul Orient Rus stătea la marginea unei mici mlaștini lângă curțile stației. Era o pasăre alb-negru cu roșu în jurul ochiului, aproape doi metri înălțime, urmărind trenul cu răbdarea unui animal care văzuse multe trenuri. Polly și-a înclinat capul roșu spre el. Cocorul și-a înclinat capul înapoi. Polly s-a apropiat. Cocorul nu s-a mișcat.

The Russian Far East crane is one of the rarest cranes in the world. There are perhaps three thousand of them left, breeding mostly in the Amur basin. It has a long, careful courtship dance that takes hours and looks, to humans, like an act of grave dignity. The crane in front of Polly was not dancing. It was waiting.

Cocorul din Extremul Orient Rus este unul dintre cei mai rari cocori din lume. Poate că mai sunt trei mii de exemplare, care se reproduc în principal în bazinul Amurului. Are un dans de curtare lung și atent, care durează ore și pare, pentru oameni, un act de gravă demnitate. Cocorul din fața lui Polly nu dansa. Aștepta.

A conductor blew a whistle. Polly hopped back to the train. She turned at the door and looked at the crane. The crane was still looking at her. Then it lifted its long neck very slowly and walked, in deliberate steps, away from her into the marsh.

Un conductor a fluierat. Polly a sărit înapoi în tren. S-a întors la ușă și s-a uitat la cocor. Cocorul încă se uita la ea. Apoi și-a ridicat gâtul lung foarte încet și a plecat, cu pași deliberat, departe de ea, în mlaștină.

The train pulled out of Khabarovsk and turned south. The Pacific was less than seven hundred kilometres away now. The forest outside the window grew denser. A river ran beside the tracks for an hour. Then it was gone.

Trenul a plecat din Khabarovsk și a virat spre sud. Pacificul era acum la mai puțin de șapte sute de kilometri distanță. Pădurea de afară a devenit mai densă. Un râu a curs pe lângă șine timp de o oră. Apoi a dispărut.

In the dining car at lunch, the waiter brought Polly a small plate of pelmeni with sour cream, unasked. He had figured out, over the last three days, what she liked. The pelmeni were beef. The sour cream was sharp. The window of the dining car framed a line of dark hills on the horizon. The last range before the sea.

În vagonul restaurant la prânz, chelnerul i-a adus lui Polly o farfurie mică de pelmeni cu smântână, fără să fie întrebat. Își dăduse seama, în ultimele trei zile, ce îi plăcea. Pelmenii erau de vită. Smântâna era acră. Fereastra vagonului restaurant încadra o linie de dealuri întunecate la orizont. Ultimul lanț înainte de mare.

The woman in Polly's compartment was reading the same book she had been reading every night, but now she was halfway through. The samovar was running. The train made its rhythm. Six days of it had become normal. Polly noticed that she had begun to feel, in some quiet way, that this train was where she lived.

Femeia din compartimentul lui Polly citea aceeași carte pe care o citise în fiecare noapte, dar acum era la jumătate. Samovarul funcționa. Trenul își făcea ritmul. Șase zile de călătorie deveniseră normale. Polly a observat că începuse să simtă, într-un mod liniștit, că acest tren era locul unde trăia.